Daca tot e vremea bucatarelilor la borcan va aduc si eu o reteta care sunt sigura ca va va incanta. Bucatile de rizomi tineri de ghimbir se pot conserva si prin fierbere in sirop de zahar, ele pastrandu-se moi si carnoase. Dupa fierbere ghimbirul confiat este pus in borcane cu tot cu siropul in care a fiert si poate fi folosit la prajituri, fursecuri, budinci, inghetate, dar si garnitura pentru bauturi cu ghimbir sau citrice. Siropul se poate si el folosi la diferite cocktail-uri.
Ingrediente:
1 cana ghimbir proaspat curatat si taiat in feli de aproximativ 1.5 cm (mie imi place sa folosesc capetele rotunde)
2 cani zahar
2 cani apa
sucul de la o jumatate de lamaie
Preparare:
Puneti zaharul si apa intr-o cratita, la foc mic. Cand zaharul s-a topit se adauga bucatile de ghimbir curatate. Se fierbe la foc mic pentru aproximativ 25-30 de minute. Cu 10 minute inainte de final se adauga sucul de lamaie. Siropul va patrunde in fibra ghimbirului lasand-ul moale si carnos. Se lasa la racit si se pune in borcan. Daca faceti o cantitate mare si vreti sa il pastrati o perioada mai indelungata sterilizati borcanele.
Enjoy!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu